Știri muzicale din Bucuresti Înapoi

Nil Mladin - invitat în seria „Moștenitorii României muzicale”

Publicat: marți, 30 Aprilie 2024 , ora 0.00

Pianistul Nil Mladin, câștigător al bursei "Moștenitorii României muzicale", ediția din 2023, va cânta pe scena Sălii Radio joi, 6 iunie 2024, începând cu ora 19.00.

Tânărul artist propune un program muzical ce traversează trei epoci de creație și o gamă largă de stări emoționale și psihologice: Sonata op. 53 "Waldstein" de Ludwig van Beethoven, 7 fantezii op. 116 de Johannes Brahms și o creație semnată de Olivier Messiaen - "Le baiser de l'Enfant Jésus", parte a binecunoscutului ciclu "Vingt regards sur l'Enfant Jésus".

Biletele pentru recitalul din 6 iunie sunt disponibile în rețelele www.myticket.ro și www.entertix.ro și la casa de bilete a Sălii Radio.

Ariadna Ene-Iliescu